pagina de sport

Reclame

Odata cu incheierea turneului final au inceput diverse ierarhizari, diverse clasamente, propuneri de echipe ideale. Nici noi, in acest colt de pagina nu facem exceptie, asa incit va propun sa inaintam in alcatuirea unor astfel de ierarhii.

1. Jucatorul turneului
2. Echipa ideala, pe posturi
3. Cel mai bun jucator sub 23 de ani
4. Cel mai emotionant sau fair-play moment al turneului.
5. Cel mai frumos gol al turneului.

Desigur, am putea plasmui si alte clasamente, insa acestea le gasesc afi cele mai relevante si asteptate de fani.

Fac aici si primele propuneri:

1. Jucatorul turneului: Forlan -pentru jocul eficient, cele mai multe goluri din suturi din afara careului, joc de echipa foarte bun;

Forlan - jucator exceptional / sursa foto: http://www.fifa.com

2. Echipa turneului:
Cassilas – Lahm, Puyol,Friedrich, van Bronckhorst – Schweinsteiger, Xabi, Iniesta, Sneijder- Forlan, Villa ;
rezerve: Kingson (Ghana)-Maicon, Pique, Fucile, Capdevila – Muller, Ozil, van Bommel, Donovan – Klose, Higuain

3. Cel mai bun jucator sub 23 de ani: Muller – pentru eficienta in fata portii, maturitate incredibila la nici 21 de ani.

4. Cel mai emotionant moment al turneului: – ratarea lui Gyan a loviturii de 11m in minutul 121 al sfertului de finala cu Uruguay.

5. Cel mai frumos gol al turneului; Giovanni van Bronckhorst

Va invit la propuneri si comentarii.

Spania a cistigat, pentru prima oara in istorie, Cupa Mondiala, la capatul unui meci echilibrat, in care cel care a iesit cel mai in evidenta a fost indoielnicul arbitru Webb, care a tinut, dincolo de realitatile din teren, sa acorde nenumarate cartonase galbene, vreo 14-15. Spectacolul sportiv a avut incrincenare, doua ocazii rarisime, cite una de fiecare parte, Robben si Fabregas fiind eroii negativi ai acestora.

E dureros pentru batavi sa pierzi si a treia finala mondiala si asta in minutul 116, intr-un meci care a stat sub semnul echilibrului, spaniolii avind un usor avantaj de posesie si de suturi spre poarta. E adevarat, ibericii pot invoca un posibil penalty neacordat, iar portocalii pot aduce in discutie o pozitie suspecta de offsaid la faza golului, inainte de pasa catre Iniesta.

In sfirsit, circotasii mai pot alerga pe pista victoriilor in serie cu 1-0, prin care spaniolii dovedesc inca odata ca sunt mari maestri in Tiki-Taka si mai putin in marcat de goluri. In acesta seara Villa a fost mai mult decit modest.

Iniesta, un gol pentru istorie / sursa foto: http://www.fifa.com

Ramine sa desfacem pe toate fetele intimplarile si jocul prestat la acest Mondial, sa facem ierarhii si sa ne bucuram, in final, de un turneu cu multe bune si mai putin bune. Spania, incheie doi-trei ani fabulosi, galonata cu toti laurii europeni si mondiali. Sa felicitam invingatorii si sa avem un gind bun si pentru merituoasa echipa olandeza.

O prima repriza echilibrata, in care nici una din echipe nu a reusit sa-si etaleze jocul care le-a consacrat. Spania cu un inceput mai decis, a cedat treptat initiativa batavilor, care au reusit sa echilibreze o repriza pina la urma destul de cenusie. Miza uriasa si-a pus amprenta pe calitatea jocului, faulturile si multele cartonaje galbene tradeaza tocmai acest lucru.

Xabi nu s-a simtit in largul sau si asta se datoreaza liniei de mijloc olandeze, muncitoare si foarte decise in destramarea tesaturii de pase ale rosilor.

In repriza a doua, probabil ca lucrurile se vor limpezi inca din primele 15-20 de minute, altfel e foarte posibil sa vedem prelungiri in seara asta. Tinem legatura.

Obiectul muncii -Jabulani 2010

Mai sunt citeva ore pina la startul unei finale oarecum neasteptate si spun asta prin prisma pozitionarii olandezilor in preferintele bookmakerilor dinainte de inceperea turneului final, mai bine zis, a nepozitionarii olandezilor in mintea pariorilor.

Spania si-a confirmat,cel putin pina la inceperea acestui joc, statutul de principala favorita, statut nezdruncinat de intimplatoarea infringere in fata elvetienilor. Spun intimplatoare, caci daca s-ar rejuca in aceleasi conditii si cu aceeasi jucatori, echipa tarii cantoanelor nu ar mai invinge in urmatoarele 100 de astfel de meciuri ipotetice.

Sa zabovim asupra batavilor, care nu au atras atentia asupra lor, desi jocul si mai ales rezultatele ultimilor ani, trebuiau si trebuie sa o recomande ca o candidata serioasa la titlul mondial. Intrebati pe plajele de la Copacabana si veti gasi confirmarea. Au patit-o brazilienii si alte 24 de selectionate, care nu au reusit sa infringa elastica Portocala mecanica, tocmai din 2008, imediat dupa turneul final european. Olandezii nu fac floricele pe teren, nu deseneaza Tiki – Taka pe lanurile nesfirsite de lalele, insa presteaza un joc solid, eficient, mai italian ca niciodata. Zic italian, in amintirea campioanei mondiale in exercitiu.

In sfirsit, sa avem rabdare, echipele isi definesc ultimele detalii, pentru un ultim turnir, al unui campionat mondial in care cuvintele cheie, obsedant repetate au fost: vuvuzela sau caracatita Paul.

FIFA si iubitorii balonului rotund, fie el si Jabulani, incep sa deseneze clasamente neoficiale, cel mai bun jucator, echipa ideala si cel mai promitator tinar. N-as vrea sa facem nici noi exceptie, astfel incit va invit sa va exprimati, sa comentati, sa propuneti astfel de clasificari, intr-un mic respiro dinaintea furtunii.

Atunci cind marcatorii au in ordine 20, 25 si 23 de ani, nu poti sa nu te gandesti cu tarie la viitorul acestei echipe. Orizontul Mondialului din 2014, ce se va organiza in Brazilia, pare luminos pentru pustii germani sau in mare parte adoptati germani. Cheia continuarii acestui proiect este, desigur, pastrarea sau nu a lui Joachim Low, artizanul acestei schimbari radicale de generatii in fotbalul de virf german. Contractul selectionerului a expirat practic in aceasta seara.

Tinerii germani privesc spre 2014 / sursa foto: fifa.com

Raminind la Mannshaft, trebuie mentionat recordul doborit cu ocazia acestei finale mici si anume al 99-lea meci jucat la un turneu final. Nemtii sunt urmati cu 97 de partide, in acest clasament alltime, de Brazilia.

Nu putem incheia aceste adnotari la cald, fara sa mentionam regretul multora privitor la incapacitatea fizica a lui Klose, care si-a anulat astfel sansa de a deveni golgheter alltime al Mondialelor.

Uruguay, care din punctul meu de vedere merita cu prisosinta sa incheie meciul la egalitate, impreuna cu partenerii lor de intrecere si sa obtina astfel locul al treilea, coroana de bronz a intrecerii. Bara din ultima afaza a jocului insa, a incheiat un joc agreabil, deschis, cu garda jos, in care spectacolul sportiv a primat. Cinci goluri, dintre care cel al lui Forlan, a iesit in evidenta prin frumusetea lui, au reusit sa capteze atentia unui meci, despre inutilitatea caruia am scris inainte de inceperea lui. Forlan, cu cele cinci reusite ale sale, cu jocul deosebit aratat, isi gaseste locul intre cei mai buni jucatori la acest turneu.

Asadar, Germania promite mult, Uruguay ramine una din cele mai frumoase echipe de la acest Mondial.

Mereu m-am intrebat ce rost are finala mica, o infruntare a frustratilor, a invinsilor, a celor ce-si alina ranile si isi redeseneaza in nuante gri-cenusiu visele.

Pina si seriosul Lahm, capitanul nemtilor, a declarat ca nu mai are chef de nici un joc, lucru ce pare a infirma mitul disciplinei si comportamentului exemplar, specific Mannshaft-ului. E de inteles o astfel de gandire, dupa turnirul cu spaniolii si mai ales dupa spulberarea imensului capital de simpatie si incredere strins in jurul tinerei echipe conduse de Joachim Low.

Ramine doar spiritul de colegialitate inspre si pentru Miro Klose, care cu ajutorul colegilor l-ar putea egala sau chiar depasi pe brazilianul Ronaldo, iesit din circuitul marii performante intre timp, in virful ierarhiei celor mai prolifici marcatori ai tuturor timpurilor la turneele finale. E, foarte probabil, ultima sansa a germano-polonezului.

Uruguay-ul lui Forlan, poate profita de apatia lui Schweinsteiger si compania, cu atit mai mult cu cit au depasit deja asteptarile tuturor si in plus revine si Suarez, om rasat de gol, aflat in mare voga dupa hentul ce a facut inconjurul lumii.

Revin la inutilitatea acestui meci, gindindu-ma la regulamentul de box spre exemplu, unde invinsii din semifinale beau impreuna din cupa amaruie a locului trei.

Dar chiar si asa, speram intr-un spectacol agreabil, cu cit mai multe goluri, in care Europa ar putea pune la colt de tot, ranitul continent sudamerican.

Reclame

  • Niciunul
  • Narcis: Sa nu uitam totusi de Maicon, care e super fundas dreapta. Sigur e peste Lahm!
  • DlMuresan: 4. Un alt moment de fair-play a fost in finala, cand van persie i-a dat mingea lui casillas din corner, dupa ce olandezii au returnat-o destul de urat
  • Worldcup 2010: [...] însă au fost anihilaţi de spanioli în semifinală. Ca echipă a turneului am găsit’o aici pe acesta: Cassilas – Lahm, Puyol,Friedri

Categorii